27 Israeliții s-au așezat în țara Egiptului, în ținutul Goșen; ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult.
28 Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.
29 Cu puțin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis: Dacă am găsit bunăvoință la tine, pune-ți mâna sub coapsa mea și poartă-te cu mine cu bunătate și credincioșie. Nu mă îngropa în Egipt,
30 ci, atunci când voi muri, du-mă din Egipt și îngroapă-mă în mormântul strămoșilor mei. Voi face așa cum ai zis, a răspuns el.
31 Jură-mi, i-a cerut Iacov. Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat pe căpătâiul patului său.