7 După ce m-am întors din Padan, Rahela a murit pe drum, în Canaan, înainte de a ajunge la Efrata; am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.
8 Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat: Cine sunt aceștia?
9 Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif. Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.
10 Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneții, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.
11 Apoi i-a zis lui Iosif: Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ți văd și copiii.
12 Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său și s-a plecat cu fața până la pământ.
13 Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i-a apropiat de el.