13 Noe, fiii săi, Sem, Ham și Iafet, soția sa, precum și cele trei soții ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeași zi
14 și împreună cu ei, toate viețuitoarele potrivit felurilor lor, toate animalele potrivit felurilor lor, toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor și toate păsările potrivit felurilor lor – toate păsările și toate creaturile înaripate.
15 Dintre toate creaturile care au suflare de viață în ele, au intrat în arca lui Noe două câte două.
16 Animalele, mascul și femelă dintre toate creaturile, au intrat în arca lui Noe, așa cum Dumnezeu i-a poruncit acestuia; apoi Domnul l-a închis înăuntru.
17 Potopul a ținut patruzeci de zile pe pământ; apele au crescut și au înălțat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului.
18 Apele s-au ridicat și au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor.
19 Apele s-au ridicat așa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți.