1 După aceea, regele amoniților a murit, iar în locul lui a domnit fiul său, Hanun.
2 David a zis: „Voi da dovadă de loialitate față de Hanun, fiul lui Nahaș, tot așa cum și tatăl său a dat dovadă de loialitate față de mine.“ David și-a trimis slujitorii ca să-l mângâie sufletește pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în țara amoniților,
3 căpeteniile amonite i-au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David dorește să-l cinstească pe tatăl tău, trimițându-ți acești oameni ca să te mângâie sufletește? David i-a trimis la tine pe slujitorii lui mai degrabă ca să cerceteze cetatea, să o iscodească și să o cucerească.“
4 Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, le-a ras bărbile pe jumătate, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le-a dat drumul.
5 Când David a fost înștiințat de acest lucru, a trimis să le spună bărbaților care fuseseră atât de mult umiliți: „Rămâneți în Ierihon până ce vă va crește din nou barba și apoi să vă întoarceți!“
6 Văzând că se făcuseră urâți lui David, amoniții au tocmit douăzeci de mii de pedestrași aramei din Bet-Rehob și din regatul arameu al Țobei, pe regele din Maaca cu o mie de luptători și încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbații din Tob.