2 Samuel 4 NTR

Asasinarea lui Iș-Boșet

1 Când a auzit Iș-Boșet, fiul lui Saul, că Abner a fost ucis în Hebron, i-a pierit curajul, iar întreg Israelul s-a îngrozit.

2 Fiul lui Saul avea două căpetenii peste cetele de prădători. Una se numea Baana, iar cealaltă se numea Recab. Aceștia erau fiii lui Rimon, din Beerot, din seminția lui Beniamin – Beerot este considerat ca făcând parte din Beniamin

3 deoarece beerotiții fugiseră la Ghitaim. Ei au locuit acolo ca străini până astăzi.

4 (Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era olog de ambele picioare. Acesta era în vârstă de cinci ani când a sosit din Izreel vestea morții lui Saul și a lui Ionatan. Doica sa l-a luat și a fugit cu el, însă în graba ei, copilul a căzut și a rămas olog. Numele lui era Mefiboșet).

5 Într-o zi, acești fii ai lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, au plecat spre casa lui Iș-Boșet și au sosit acolo în arșița zilei, tocmai când acesta se odihnea la prânz.

6 Au pătruns până în interiorul casei ca și cum ar fi dorit să ia niște grâu și l-au înjunghiat în stomac. Apoi Recab și fratele său, Baana, au reușit să scape.

7 Ei intraseră în casă, în timp ce acesta era culcat pe pat, în dormitorul său. După ce l-au înjunghiat și l-au ucis, i-au tăiat capul. Apoi, luându-i capul cu ei, au străbătut Araba toată noaptea.

8 Au adus capul lui Iș-Boșet la David, la Hebron și i-au zis regelui: – Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, dușmanul tău, care a căutat să-ți ia viața. Astăzi, Domnul l-a răzbunat pe stăpânul meu, regele, împotriva lui Saul și a urmașilor săi.

9 David însă le-a răspuns lui Recab și fratelui său, Baana, fiii lui Rimon din Beerot: – Viu este Domnul , Care m-a izbăvit din toate necazurile,

10 că pe cel care mi-a zis: „Saul este mort!“, crezând că îmi aduce vești bune, l-am prins și l-am omorât la Țiklag. Aceasta a fost răsplata pentru vestea pe care mi-a adus-o.

11 Oare nu voi face cu atât mai mult unor ticăloși care ucid un om nevinovat în casa și în patul său? Prin urmare, să nu cer eu sângele lui din mâinile voastre și să nu vă șterg de pe fața pământului?

12 David a dat ordin oamenilor săi, iar aceștia i-au ucis. Le-au tăiat mâinile și picioarele și le-au atârnat trupurile lângă iazul din Hebron. Capul lui Iș-Boșet însă l-au luat și l-au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24