2 Samuel 20 NTR

Rebeliunea lui Șeba

1 S-a întâmplat că se afla acolo un om nelegiuit pe nume Șeba, fiul lui Bicri, un beniamit. Acesta a sunat din corn și a zis: „Noi n-avem nici o parte în David și nici o moștenire în fiul lui Ișai. La corturile tale, Israel!“

2 Toți bărbații lui Israel l-au părăsit astfel pe David și l-au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri. Bărbații lui Iuda însă au rămas alipiți de regele lor, în tot drumul său, de la Iordan până la Ierusalim.

3 După ce a sosit acasă, la Ierusalim, David le-a luat pe cele zece țiitoare pe care le lăsase să îngrijească de palat și le-a așezat într-o casă, sub supraveghere. Le-a purtat de grijă, dar nu a mai intrat la ele. Acestea au rămas închise până în ziua morții lor, trăind asemenea unor văduve.

4 Regele i-a zis lui Amasa: „Cheamă-i la mine pe bărbații lui Iuda în trei zile și adu-i înaintea mea! Să fii și tu prezent aici!“

5 Amasa a plecat să îndeplinească porunca regelui, însă el a întârziat, stând peste timpul hotărât de acesta.

6 Atunci David i-a zis lui Abișai: „Să știi că Șeba, fiul lui Bicri, ne va face mai mult rău decât ne-a făcut Absalom. Ia cu tine pe slujitorii stăpânului tău și urmărește-l ca nu cumva să găsească cetăți fortificate și să scape de noi.“

7 Astfel oamenii lui Ioab, cheretiții, peletiții și toți războinicii viteji au ieșit din Ierusalim, sub comanda lui Abișai, pentru a-l urmări pe Șeba, fiul lui Bicri.

8 În timp ce se aflau ei la stânca aceea mare din Ghivon, a venit și Amasa să-i întâlnească. Ioab era îmbrăcat într-o tunică de război și peste aceasta, la șold, purta o cingătoare cu o sabie în teacă. În timp ce se îndrepta înspre Amasa sabia i-a ieșit din teacă.

9 Ioab l-a salutat pe Amasa, spunându-i: „Ce mai faci, frate?“ Apoi l-a apucat cu mâna dreaptă de barbă ca să-l sărute.

10 Amasa n-a dat atenție sabiei pe care Ioab o avea în mână, iar acesta l-a lovit cu ea în stomac, vărsându-i măruntaiele pe pământ. Fără a mai fi nevoie de încă o lovitură, Amasa a murit. Apoi Ioab, împreună cu fratele său Abișai, a continuat să-l urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri.

11 Unul dintre slujitorii lui Ioab a rămas lângă trupul lui Amasa și striga: „Cine este de partea lui Ioab și cine este de partea lui David să-l urmeze pe Ioab!“

12 Trupul lui Amasa zăcea în sânge, în mijlocul drumului. Slujitorul lui Ioab a văzut că toți luptătorii se opreau. Când a văzut el că fiecare om se oprea în dreptul lui Amasa, a tras trupul de pe drum pe câmp și a aruncat o haină peste el.

13 După ce a fost luat din drum, toți oamenii l-au urmat pe Ioab în urmărirea lui Șeba, fiul lui Bicri.

14 El a străbătut toate semințiile lui Israel, îndreptându-se înspre Abel-Bet-Maaca. Toți beriții s-au adunat și l-au urmat.

15 Ioab cu oamenii săi au venit și l-au asediat pe Șeba în Abel-Bet-Maaca. Au ridicat o rampă de asalt împotriva cetății până la înălțimea meterezei și au început să dărâme zidul.

16 Atunci o femeie înțeleaptă din cetate a strigat: – Ascultați! Ascultați! Spuneți-i lui Ioab să se apropie ca să-i vorbesc.

17 Ioab s-a apropiat, iar femeia l-a întrebat: – Tu ești Ioab? – Da, eu sunt! i-a răspuns acesta. – Ascultă ce are de spus slujitoarea ta! i-a zis femeia. – Ascult, i-a zis Ioab.

18 – Odinioară, a continuat femeia, se obișnuia să se spună: „Să întrebăm la Abel!“ Și totul se termina aici.

19 Noi suntem una din cetățile pașnice și credincioase ale lui Israel, iar tu cauți să distrugi o cetate care este o mamă în Israel. De ce vrei să devorezi moștenirea Domnului?

20 Ioab i-a răspuns femeii: – Cu nici un chip nu doresc să devorez și să distrug.

21 Nu asta vreau! Dar un om din regiunea muntoasă a lui Efraim, pe nume Șeba, fiul lui Bicri, s-a răzvrătit împotriva regelui, împotriva lui David. Dați-mi-l doar pe el și mă voi îndepărta de cetate. – Bine, i-a zis femeia lui Ioab, capul lui îți va fi aruncat de pe zid.

22 Femeia i-a înduplecat pe toți cei din cetate cu sfatul ei înțelept. Aceștia i-au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și i l-au aruncat lui Ioab. Atunci el a sunat din corn și oamenii săi s-au retras de lângă cetate, plecând fiecare la cortul lui. Ioab s-a întors la rege, în Ierusalim.

23 Ioab era conducătorul întregii oștiri a lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților;

24 Adoniram era căpetenie peste oamenii de corvoadă; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar;

25 Șeva era scrib, iar Țadok și Abiatar erau preoți.

26 De asemenea, și iairitul Ira era preotul lui David.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24