1 David a întrebat: „Se mai află în viață cineva din familia lui Saul, căruia să-i pot arăta bunătate, din pricina lui Ionatan?“
2 Familia lui Saul avusese un slujitor pe nume Țiba, pe care l-au chemat la David. Regele l-a întrebat: – Tu ești Țiba? – Eu, slujitorul tău, sunt acela! i-a răspuns el.
3 Regele l-a întrebat: – Se mai află în viață vreun bărbat din familia lui Saul, căruia să-i pot arăta o bunătate ca cea a lui Dumnezeu? – Da, unul dintre fiii lui Ionatan mai este în viață, însă este olog de ambele picioare, i-a răspuns Țiba.
4 – Unde se află acesta? l-a mai întrebat regele. – În casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar, i-a răspuns Țiba.
5 Regele David a trimis după el și l-a adus din Lo-Debar, din casa lui Machir, fiul lui Amiel.
6 Când Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, a ajuns înaintea lui David și-a plecat fața și s-a închinat. David i-a zis: – Mefiboșet! – Iată slujitorul tău! i-a răspuns el.
7 – Nu te teme, i-a zis David, căci vreau să-ți arăt bunătate, din pricina tatălui tău, Ionatan. Am să-ți înapoiez toate terenurile care au fost ale bunicului tău, Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea.
8 Mefiboșet i s-a închinat și i-a zis: – Ce este slujitorul tău ca să bagi în seamă un câine mort cum sunt eu?
9 Regele l-a chemat apoi pe Țiba, slujitorul lui Saul, și i-a zis: – I-am dăruit nepotului stăpânului tău tot ceea ce aparținuse lui Saul și întregii sale familii.
10 Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și-i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.
11 El i-a răspuns regelui: – Slujitorul tău va face tot ceea ce stăpânul meu, regele, i-a poruncit să facă. Astfel, Mefiboșet a mâncat la masa lui David ca unul dintre fiii acestuia.
12 Mefiboșet avea un fiu tânăr pe nume Mica. Toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau slujitorii lui Mefiboșet.
13 Mefiboșet locuia la Ierusalim, fiindcă mânca întotdeauna la masa regelui. El era olog de ambele picioare.