4 La omul bogat a venit un călător, dar el nu s-a îndurat să ia din oile și vitele lui pentru a-i pregăti să mănânce. În schimb, a luat mielușeaua omului sărac și i-a pregătit-o celui care venise la el.
5 David s-a aprins foarte tare de mânie pe omul acela și i-a zis lui Natan: – Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru este vrednic de moarte!
6 Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a săvârșit fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă.
7 Atunci Natan i-a zis: – Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am uns rege peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul.
8 Ți-am dat Casa stăpânului tău și ți-am pus în brațe soțiile stăpânului tău; ți-am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă toate acestea ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele.
9 De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai păcătuit împotriva Lui? L-ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat-o să-ți fie soție. L-ai ucis pe Urie cu sabia amoniților.
10 De aceea sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție.“