19 Fiind izgonită, ea și-a presărat cenușă pe cap, și-a sfâșiat roba decorată pe care o purta, și-a pus mâinile pe cap și a plecat țipând.
20 Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci și nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Și Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.
21 Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare.
22 Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.
23 Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă hotarul cu Efraim. Și Absalom i-a invitat pe toți fiii regelui.
24 S-a dus la rege și i-a zis: – Iată, slujitorul tău își tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!
25 Dar regele i-a zis lui Absalom: – Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine. Deși Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat.