4 Când femeia din Tekoa a ajuns la rege, a căzut cu fața la pământ și i s-a închinat. Ea i-a zis: – Ajută-mă, o, rege.
5 – Ce necaz ai? a întrebat-o regele. – Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soțul meu a murit.
6 Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp și nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt și l-a omorât.
7 Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care și-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viața fratelui său. Îl vom nimici și pe moștenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soțul meu fără nume și fără moștenitor pe pământ.
8 Regele i-a răspuns femeii: – Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.
9 – O, rege, stăpânul meu, i-a zis femeia din Tekoa regelui, asupra mea și asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele și tronul său să rămână fără vină.
10 – Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine și nu se va mai atinge de tine, i-a zis regele.