15 – Slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va hotărî stăpânul nostru, regele, i-au răspuns slujitorii.
16 Astfel, regele a plecat urmat fiind de întreaga sa familie; a lăsat totuși zece țiitoare ca să îngrijească de palat.
17 Regele a plecat împreună cu toți cei care-l urmau și s-au oprit într-un loc, la o oarecare distanță.
18 Toți slujitorii săi au trecut pe dinaintea lui: toți cheretiții, toți peletiții și toți cei șase sute de ghitiți care-l însoțiseră din Gat.
19 Regele i-a zis atunci ghititului Itai: – Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te și rămâi cu regele Absalom, căci tu ești un străin și ai fost alungat din țara ta.
20 Nu de mult timp ai venit și acum să fac din tine un hoinar asemeni nouă, care nu știm încotro vom merge!? Nu! Întoarce-te împreună cu oamenii tăi și fie ca bunătatea și credincioșia să te însoțească!
21 – Viu este Domnul , i-a răspuns Itai, și viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viață, acolo se va afla și slujitorul tău.