14 În cele din urmă, David și toți cei care-l însoțeau au ajuns istoviți la un loc anume și s-au odihnit acolo.
15 Între timp, Absalom și toți israeliții care-l însoțeau, au ajuns la Ierusalim; împreună cu el era și Ahitofel.
16 Ajungând la Ierusalim, architul Hușai, prietenul lui David, s-a înfățișat înaintea lui Absalom, zicându-i: – Trăiască regele! Trăiască regele!
17 – Aceasta este loialitatea pe care o ai față de prietenul tău? l-a întrebat Absalom. De ce nu te-ai dus împreună cu prietenul tău?
18 – Pentru că, i-a răspuns Hușai, voi fi de partea celui pe care l-a ales Domnul , acest popor și toți israeliții. Cu acela voi rămâne.
19 De altfel, cui ar trebui să-i slujesc? Oare nu fiului său? Cum l-am slujit pe tatăl tău, așa îți voi sluji și ție.
20 Atunci Absalom i-a poruncit lui Ahitofel: – Sfătuiți-vă împreună! Ce avem de făcut?