2 El a zis: „ Domnul este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu!
3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc, scutul meu, cornul mântuirii mele, întăritura mea, scăparea mea și mântuitorul meu! Tu mă scapi de asuprire!
4 Eu Îl chem în ajutor pe Domnul , Care este vrednic de laudă, și sunt izbăvit de dușmanii mei.
5 Mă înfășuraseră valurile morții, mă copleșiseră șuvoaiele nimicirii!
6 Legăturile Locuinței Morților mă împresuraseră, mă prinseseră lațurile morții.
7 Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul , L-am chemat pe Dumnezeul meu. El mi-a ascultat glasul din Templul Său și strigătul meu a ajuns până la urechile Sale.
8 Atunci s-a zguduit și s-a cutremurat pământul, temeliile cerurilor s-au zgâlțâit, s-au clătinat, pentru că El se mâniase.