34 El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor și m-a așezat pe înălțimi.
35 Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajutorul Tău mă face mare.
37 Tu-mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu-mi alunece picioarele.
38 Îmi urmăresc dușmanii și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
39 Îi distrug și îi zdrobesc de nu se mai ridică; ei cad sub picioarele mele.
40 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă și-i smerești pe vrăjmașii mei sub picioarele mele.