13 Altădată, pe timpul secerișului, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la David, la peștera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni își așezase tabăra în valea Refaim.
14 David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem.
15 Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“
16 Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. El însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului,
17 spunând: „Departe de mine, Doamne , să fac așa ceva! Să beau eu sângele bărbaților care și-au pus viața în primejdie?“ Și n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.
18 Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era căpetenia celor trei. El și-a ridicat sulița împotriva a trei sute de dușmani și i-a omorât. Și astfel el și-a câștigat un renume alături de cei trei.
19 Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei.