8 Acestea sunt numele vitejilor lui David: Ioșeb-Bașebet, un tahchemonit, era căpetenia celor trei. El și-a ridicat sulița împotriva a opt sute de dușmani pe care i-a ucis într-o singură împrejurare.
9 Următorul era Elazar, fiul lui Dodo, urmașul lui Ahohi. Și el a fost unul dintre cei trei viteji care, împreună cu David, au ținut piept filistenilor adunați la Pas-Damim pentru război. Atunci israeliții băteau în retragere,
10 însă el a rămas pe loc și a ucis la filisteni până când i-a obosit mâna și i-a rămas înțepenită pe sabie. Domnul a dat o mare biruință în ziua aceea. Oștirea s-a întors la Elazar numai ca să ia prada.
11 Un alt viteaz a fost Șama, fiul hararitului Aghe. Odată, filistenii se strânseseră la Lehi, unde se afla un ogor plin cu linte. Oștirea fugise dinaintea filistenilor,
12 însă Șama a stat în mijlocul ogorului și l-a apărat ucigându-i pe filisteni. Domnul a dat o mare biruință.
13 Altădată, pe timpul secerișului, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la David, la peștera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni își așezase tabăra în valea Refaim.
14 David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem.