16 În timp ce îngerul avea mâna întinsă spre Ierusalim și-l distrugea, Domnului I-a părut rău pentru acel dezastru și i-a zis îngerului care distrugea poporul: „Destul! Retrage-ți mâna!“ Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna.
17 Văzându-l pe îngerul care lovea poporul, David I-a zis Domnului : „Iată că eu am păcătuit! Eu am săvârșit nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele!“
18 Gad a venit la David în acea zi și i-a zis: – Du-te și ridică-I Domnului un altar pe aria iebusitului Aravna!
19 David s-a dus și a făcut după cuvântul pe care Domnul îl poruncise prin Gad.
20 Aravna s-a uitat și l-a văzut pe rege și pe slujitorii săi, venind înspre el. El a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea regelui.
21 El l-a întrebat: – De ce a venit stăpânul meu, regele, la slujitorul său? – Doresc să-ți cumpăr aria, i-a răspuns David, pentru a zidi aici un altar Domnului ca astfel urgia care s-a abătut asupra poporului să înceteze.
22 – Stăpânul meu, regele, poate să ia și să aducă ca jertfă tot ceea ce dorește, i-a zis Aravna lui David. Aici sunt și boii pentru arderea de tot, iar uneltele de treierat și jugul vor ține loc de lemne.