8 Au străbătut astfel toată țara și, după nouă luni și douăzeci de zile, s-au întors la Ierusalim.
9 Ioab i-a dat regelui numărul bărbaților din popor: în Israel erau opt sute de mii de bărbați în stare să meargă la război, iar în Iuda – cinci sute de mii.
10 David s-a simțit mustrat în cugetul lui după ce făcuse numărătoarea poporului. El I-a zis Domnului : „Am săvârșit un mare păcat prin ceea ce am făcut! Însă acum Doamne, iartă, Te rog, nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat întru totul ca un nebun!“
11 În dimineața următoare, când David s-a trezit, Cuvântul Domnului a venit la profetul Gad, văzătorul lui David, spunându-i:
12 „Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul : ‘Trei nenorociri îți pun înainte! Alege una dintre ele și cu aceea te voi lovi!’»“
13 Gad a venit la David și l-a înștiințat spunându-i: – Ce alegi? Șapte ani de foamete în țară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea dușmanilor tăi, și ei să te urmărească sau trei zile în timpul cărora molima să fie în țară? Acum gândește-te și vezi ce trebuie să răspund Celui Ce m-a trimis!
14 – Sunt într-o mare strâmtorare, i-a răspuns David lui Gad. Mai bine să cădem în mâna Domnului , căci mila Lui este nemărginită, decât să cad în mâinile oamenilor!