15 dar nu voi îndepărta îndurarea Mea de la el, așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am înlăturat dinaintea ta.
16 Ci Casa ta și regatul tău vor dăinui veșnic înaintea Mea, iar tronul tău va fi întărit pe vecie.’»“
17 Natan l-a înștiințat pe David întocmai despre toate aceste cuvinte, despre toată această vedenie.
18 Regele David a intrat și s-a așezat înaintea Domnului , spunând: „Cine sunt eu, Stăpâne Doamne , și cine este Casa mea, de m-ai adus până aici?
19 Și ca și cum ar fi prea puțin pentru Tine, Stăpâne Doamne , ai vorbit pe deasupra și despre viitorul Casei robului Tău. Acesta să fie modul Tău de a lucra cu omul, Stăpâne Doamne?
20 Ce ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne Doamne , îl cunoști pe robul Tău.
21 Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi robului Tău.