22 Dumnezeu le-a binecuvîntat, și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pămînt“.
23 Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare și fiare pămîntești, după soiul lor.“ Și așa a fost.
25 Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul și peste toate tîrîtoarele care se mișcă pe pămînt.“
27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
28 Dumnezeu i-a binecuvîntat, și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pămîntul, și supuneți-l; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările cerului, și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pămînt.“