Genesa 2 VDC

1 Astfel au fost sfîrșite cerurile și pămîntul, și toată oștirea lor.

2 În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfîrșit lucrarea, pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

3 Dumnezeu a binecuvîntat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse.

4 Iată istoria cerurilor și a pămîntului, cînd au fost făcute.

5 În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt și ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp și nici o iarbă de pe cîmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt și nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.

6 Ci un abur se ridica de pe pămînt și uda toată fața pămîntului.

7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s’a făcut astfel un suflet viu.

8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mîncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului.

10 Un rîu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe.

11 Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găsește aur.

12 Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găsește și bedelion și piatră de onix.

13 Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată țara Cuș.

14 Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.

15 Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s’o lucreze și s’o păzească.

16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

17 dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit.“

18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.“

19 Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele.

20 Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s’a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adînc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.

22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

23 Și omul a zis: „Iată în sfîrșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.“

24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.

25 Omul și nevasta lui erau amîndoi goi, și nu le era rușine.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50