Genesa 8 VDC

1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, și apele s’au potolit.

2 Izvoarele Adîncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită.

3 Apele au scăzut de pe fața pămîntului, scurgîndu-se și împuținîndu-se, și, după o sută cincizeci de zile, apele s’au micșorat.

4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s’a oprit pe munții Ararat.

5 Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s’au văzut vîrfurile munților.

6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

7 A dat drumul unui corb, care a ieșit, ducîndu-se și întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.

8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pămîntului.

9 Dar porumbelul n’a găsit nici un loc ca să-și pună piciorul, și s’a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pămîntului. Noe a întins mîna, l-a luat, și l-a băgat la el în corabie.

10 A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie.

11 Porumbelul s’a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

12 A mai așteptat alte șapte zile; și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s’a mai întors la el.

13 În anul șase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s’a uitat, și iată că fața pămîntului se uscase.

14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.

15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, și i-a zis:

16 „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine!

17 Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sînt cu tine, atît păsările cît și vitele și toate tîrîtoarele care se tîrăsc pe pămînt: să mișune pe pămînt, să crească și să se înmulțească pe pămînt.“

18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi.

19 Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieșit din corabie.

20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate, și a adus arderi de tot pe altar.

21 Domnul a mirosit un miros plăcut; și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentru că întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22 Cît va fi pămîntul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50