1 Viața Sarei a fost de o sută douăzeci și șapte de ani: aceștia sînt anii vieții Sarei.
2 Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în țara Canaan; și Avraam a venit să jălească pe Sara și s’o plîngă.
3 Avraam s’a sculat apoi dinaintea moartei sale, și a vorbit astfel fiilor lui Het:
4 „Eu sînt străin și venetic printre voi, dați-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta și s’o ridic dinaintea mea.“
5 Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6 „Ascultă-ne, domnule! Tu ești ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ți moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ți îngropi moarta în mormîntul lui.“
7 Avraam s’a sculat și s’a aruncat cu fața la pămînt înaintea norodului țării, adică înaintea fiilor lui Het.
8 Și le-a vorbit astfel: „Dacă găsiți cu cale să-mi îngrop moarta și s’o iau dinaintea ochilor mei, ascultați-mă, și rugați pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar,
9 să-mi dea peștera Macpela, care-i a lui, și care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul prețului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.“
10 Efron era și el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Și Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het și în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetății:
11 „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îți dăruiesc ogorul și-ți dăruiesc și peștera care este în el. Ți le dăruiesc în fața fiilor norodului meu: și îngroapă-ți moarta.“
12 Avraam s’a aruncat cu fața la pămînt înaintea norodului țării.
13 Și a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului țării: „Ascultă-mă, te rog! Îți dau prețul ogorului: primește-l dela mine; și-mi voi îngropa moarta în el.“
14 Și Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15 „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pămînt de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine și tine? Îngroapă-ți dar moarta!“
16 Avraam a înțeles pe Efron. Și Avraam a cîntărit lui Efron prețul cumpărării despre care vorbise, în fața fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, cari mergeau la orice negustor.
17 Ogorul lui Efron din Macpela, care este față în față cu Mamre, ogorul și peștera din el, și toți copacii cari se aflau în ogor și în toate hotarele lui dejur împrejur,
18 au fost întărite astfel ca moșie a lui Avraam, în fața fiilor lui Het și a tuturor celor ce treceau pe poarta cetății.
19 După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peștera din ogorul Macpela, care este față în față cu Mamre, adică Hebron, în țara Canaan.
20 Ogorul și peștera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormîntare, de către fiii lui Het.