11 Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, și a zis: „Avraame!Avraame!“ „Iată-mă!“ a răspuns el.
12 Îngerul a zis: „Să nu pui mîna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n’ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.“
13 Avraam a ridicat ochii, și a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într’un tufiș; și Avraam s’a dus de a luat berbecele, și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14 Avraam a pus locului aceluia numele:„Domnul va purta de grijă. Deaceea se zice și azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.“
15 Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,
16 și a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, și n’ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17 te voi binecuvînta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămînța, și anume:ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării; și sămînța ta va stăpîni cetățile vrăjmașilor ei.