16 și a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, și n’ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17 te voi binecuvînta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămînța, și anume:ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării; și sămînța ta va stăpîni cetățile vrăjmașilor ei.
18 Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînța ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!“
19 Avraam s-a întors la slugile sale, și s-au sculat și au plecat împreună la Beer-Șeba, căci Avraam locuia la Beer-Șeba.
20 După aceste lucruri, i s’a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut și ea copii fratelui tău Nahor,
21 și anume pe Uț, întîiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Iidlaf și pe Betuel.