4 ci te vei duce în țara și la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.“
5 Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n’are să vrea să mă urmeze în țara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?“
6 Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7 Domnul, Dumnezeul cerului, care m’a scos din casa tatălui meu și din patria mea, care mi-a vorbit și mi-a jurat, zicînd: „Seminței tale voi da țara aceasta,“ va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; și de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8 Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurămîntul acesta, pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.“
9 Robul și-a pus mîna subt coapsa stăpînului său Avraam, și i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10 Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpînului său, și a plecat, avînd cu el toate lucrurile de preț ale stăpînului său. S’a sculat, și a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.