20 și Iacov a înșelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înștiințat de fuga sa.
21 A fugit astfel cu tot ce avea; s’a sculat, a trecut Rîul (Eufrat), și s-a îndreptat spre muntele Galaad.
22 A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.
23 Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit cale de șapte zile, și l-a ajuns la muntele Galaad.
24 Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, și i-a zis: „Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov!“
25 Laban a ajuns dar pe Iacov. Iacov își întinsese cortul pe munte; Laban și-a întins și el cortul cu frații lui, pe muntele Galaad.
26 Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentruce m’ai înșelat, și mi-ai luat fetele ca pe niște roabe luate cu sabia?