50 Dacă vei asupri pe fetele mele, și dacă vei mai lua și alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine și tine.“
51 Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta, și iată stîlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine și tine.
52 Movila aceasta să fie martoră și stîlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, și nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta și peste stîlpul acesta, ca să ne facem rău.
53 Dumnezeul lui Avraam și al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.“ Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
54 Iacov a adus o jertfă pe munte, și a poftit pe frații lui să mănînce; ei au mîncat, și au rămas toată noaptea pe munte.
55 Laban s’a sculat disdedimineață, și-a sărutat nepoții și fetele, și i-a binecuvîntat. Apoi a plecat și s’a întors la locuința lui.