9 și încuscriți-vă cu noi; voi dați-ne fetele voastre, și luați pentru voi pe ale noastre.
10 Locuiți cu noi; țara vă stă înainte, rămîneți în ea, faceți negoț și cumpărați pămînturi în ea.“
11 Sihem a zis tatălui și fraților Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră, și vă voi da ce-mi veți cere.
12 Cereți-mi o zestre cît de mare și cît de multe daruri, și voi da tot ce-mi veți zice; numai dați-mi fata de nevastă.“
13 Fiii lui Iacov au răspuns, și au vorbit cu vicleșug lui Sihem și tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina.
14 Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.
15 Nu ne vom învoi la așa ceva decît dacă vă faceți și voi ca noi, și dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.