14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sînt sănătoși, și dacă oile sînt bine; și adu-mi vești.“ L-a trimes astfel din valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem.
15 Pe cînd rătăcea pe cîmp, l-a întîlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauți?“
16 „Caut pe frații mei,“ a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?“
17 Și omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunînd: „Haidem la Dotan.“ Iosif s’a dus după frații săi, și i-a găsit la Dotan.
18 Ei l-au zărit de departe, și pînă să se apropie de ei, s’au sfătuit să-l omoare.“
19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri!
20 Veniți acum, să-l omorîm și să-l aruncăm într’una din aceste gropi; vom spune că l-a mîncat o fiară sălbatică, și vom vedea ce se va alege de visurile lui.“