21 Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovați față de fratele nostru; căci am văzut neliniștea sufletului lui, cînd ne ruga, și nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.“
22 Ruben a luat cuvîntul, și le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta?“ Dar n’ați ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui.“
23 Ei nu știau că Iosif îi înțelegea, căci vorbea cu ei printr’un tîlmaci.
24 Iosif a plecat la oparte dela ei, ca să plîngă. În urmă s’a întors, și le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, și a pus să-l lege cu lanțuri în fața lor.
25 Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grîu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, și să li se dea merinde pentru drum. Și așa s’a făcut.
26 Ei și-au încărcat grîul pe măgari, și au plecat.
27 Unul din ei și-a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,