28 și a zis fraților săi: „Argintul meu mi s’a dat înapoi, și iată-l în sacul meu.“ Atunci li s’a tăiat inima; și au zis unul altuia, tremurînd: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“
29 S’au întors la tatăl lor Iacov, în țara Canaan, și i-au istorisit tot ce li se întîmplase. Ei au zis:
30 „Omul acela, care este domnul țării, ne-a vorbit aspru, și ne-a luat drept iscoade.
31 Noi i-am spus: „Sîntem oameni de treabă, nu sîntem iscoade.
32 Sîntem doisprezece frați, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, și cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru în țara Canaan.“
33 Și omul acela, care este domnul țării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaște dacă sînteți oameni de treabă. Lăsați la mine pe unul din frații voștri, luați merinde pentru familiile voastre, plecați,
34 și aduceți-mi pe fratele vostru cel tînăr. Voi ști astfel că nu sînteți iscoade, ci sînteți oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru, și veți putea să străbateți țara în voie.“