9 Iosif și-a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, și le-a zis: „Voi sînteți iscoade; ați venit numai ca să cercetați locurile slabe ale țării.“
10 Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.
11 Noi toți sîntem fiii aceluiaș om; sîntem oameni de treabă, robii tăi nu sînt iscoade.“
12 El le-a zis: „Ba nu; ați venit să cercetați locurile slabe ale țării.“
13 Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, sîntem doisprezece frați, fii ai aceluiaș om, din țara Canaan; și iată, cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viață.“
14 Iosif le-a zis: „V’am spus că sînteți iscoade.
15 Iată cum veți fi încercați. Pe viața lui Faraon că nu veți ieși de aici pînă nu va veni fratele vostru cel tînăr!