18 luați pe tatăl vostru și familiile voastre, și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului, și veți mînca grăsimea țării.
19 Ai poruncă să le spui: „Așa să faceți! Luați-vă din țara Egiptului cară pentru pruncii voștri și pentru nevestele voastre; aduceți pe tatăl vostru, și veniți.
20 Să nu vă pară rău de ceeace veți lăsa; căci tot ce este mai bun în țara Egiptului va fi pentru voi.“
21 Fiii lui Israel au făcut așa. Iosif le-a dat cară, după porunca lui Faraon; le-a dat și merinde pentru drum.
22 Le-a dat la toți haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint și cinci haine de schimb.
23 Tatălui său i-a trimes zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt, și zece măgărițe încărcate cu grîu, pîne și merinde, pentru ca să aibă pe drum.
24 Apoi a dat drumul fraților săi, cari au plecat; și le-a zis: „Să nu vă certați pe drum.“