5 Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.
6 Țara Egiptului este deschisă înaintea ta; așează pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Gosen; și dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.“
7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvîntat pe Faraon.
8 Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?“
9 Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele, și n’au atins zilele anilor vieții părinților mei, în timpul călătoriei lor.“
10 Iacov a binecuvîntat iarăș pe Faraon, și a plecat dinaintea lui Faraon.
11 Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi, și le-a dat o moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.