19 Aceștia au fost cei trei fii ai lui Noe, și din ei s’au răspîndit oameni peste tot pămîntul.
20 Noe a început să fie lucrător de pămînt, și a sădit o vie.
21 A băut vin, s’a îmbătat și s’a desgolit în mijlocul cortului său.
22 Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, și a spus celor doi frați ai lui afară.
23 Atunci Sem și Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers dea’ndăratelea și au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă fețele le erau întoarse înapoi, n’au văzut goliciunea tatălui lor.
24 Noe s’a trezit din amețeala vinului, și a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tînăr.
25 Și a zis:„Blestemat să fie Canaan!Să fie robul robilor fraților lui!“