25 S-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul
26 și, când l-a găsit, l-a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“.
27 În acele zile, au venit de la Ierusalim în Antiohia niște profeți.
28 Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea. Și așa s-a și întâmplat în timpul împăratului Claudiu.
29 Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după cât avea posibilitate;
30 și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor, prin Barnabas și Saul.