1 În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii,
2 foarte supărați de faptul că ei dădeau învățătură poporului și vesteau în Isus învierea dintre cei morți.
3 Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară.
4 Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii.
5 În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii și cărturarii,
6 precum și Ana – marele preot–, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți.
7 I-au pus pe apostoli să stea în mijloc și i-au întrebat: – Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta?
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: – Conducători și bătrâni ai poporului,
9 dacă astăzi suntem cercetați pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat,
10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți!
11 El este: „piatra respinsă de către voi, zidarii, care a devenit piatra din capul unghiului.“
12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când și-au dat seama că erau oameni neînvățați și de rând, s-au mirat și au înțeles că fuseseră cu Isus.
14 Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică.
15 Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu și s-au sfătuit între ei, zicând:
16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar și nu putem nega.
17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să-i amenințăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“
18 I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus.
19 Însă Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu!
20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și auzit!“
21 După ce i-au amenințat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23 După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii.
24 Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele,
25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului nostru David, slujitorul Tău, astfel: «De ce se întărâtă neamurile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte?
26 Regii pământului iau poziție și conducătorii se strâng laolaltă, împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.»
27 Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod, Ponțiu Pilat, neamurile și poporul lui Israel,
28 ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta și planul Tău.
29 Și acum, Doamne, uită-te la amenințările lor și dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău!
30 Întinde-Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“
31 După ce s-au rugat, locul unde erau adunați s-a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și gând și nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun.
33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți.
34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obținuți pe lucrurile vândute îi aduceau
35 și-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărțiți fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru,
37 a vândut un ogor care-i aparținea și apoi a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.