1 Agrippa i-a zis lui Pavel: – Ți se dă voie să vorbești în apărarea ta! Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel:
2 – Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei,
3 mai ales pentru că tu ești cunoscător al tuturor obiceiurilor și controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculți cu răbdare.
4 Toți iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viața încă din tinerețe, viață pe care mi-am petrecut-o de la început în mijlocul neamului meu și în Ierusalim.
5 Dacă vor să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp și știu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă partidă a religiei noastre.
6 Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din pricina nădejdii în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu strămoșilor noștri,
7 promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi și noapte, speră să o primească. Pentru această nădejde, rege, sunt acuzat eu de către iudei!
8 Ce, vi se pare de necrezut faptul că Dumnezeu învie morții?!
9 Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10 și așa am și făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoților i-am băgat în închisoare pe mulți sfinți, iar când erau condamnați la moarte îmi dădeam și eu votul împotriva lor.
11 De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze; și fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar și în cetățile străine!
12 Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate și putere deplină de la conducătorii preoților.
13 Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine, o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui.
14 Toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba aramaică: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți? Îți este greu să dai cu piciorul într-un țepuș!“
15 Eu am întrebat: „Cine ești, Doamne?“ Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!
16 Dar ridică-te și stai în picioare! Căci M-am arătat ție ca să te numesc slujitor și martor atât al lucrurilor în care M-ai văzut pe Mine, cât și al lucrurilor în care Mă voi arăta ție.
17 Te-am scos din mijlocul poporului tău și din mijlocul neamurilor la care te trimit,
18 ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire alături de cei sfințiți.“
19 De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător față de viziunea cerească,
20 ci le-am proclamat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din întreaga regiune a Iudeii, iar apoi neamurilor că trebuie să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte vrednice de pocăință.
21 Pentru aceste lucruri m-au prins iudeii în Templu și au încercat să mă omoare!
22 Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu și stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât și înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeții și Moise au zis că urmează să se întâmple,
23 și anume că Cristos va trebui să sufere și, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morți, va vesti lumină atât poporului Său, cât și neamurilor.
24 În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare: – Ți-ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie!
25 Însă Pavel i-a răspuns: – Nu mi-am ieșit din minți, prea alesule Festus, ci cuvintele pe care le rostesc țin de adevăr și de o judecată sănătoasă!
26 Pentru că regele știe despre aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât sunt convins că nu i-a scăpat nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colț!
27 Crezi tu în Profeți, rege Agrippa? Știu că tu crezi!
28 Însă Agrippa i-a zis lui Pavel: – Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creștin!
29 Pavel i-a răspuns: – Fie curând, fie târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea!
30 Regele, guvernatorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s-au ridicat
31 și, în timp ce plecau, își spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanțuri!“
32 Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar!“