10 După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieșit și au luat-o pe o stradă; și, deodată, îngerul a plecat de la el.
11 Când s-a dezmeticit, Petru și-a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și-a trimis îngerul și m-a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să seîntâmple!“
12 Dându-și bine seama de aceasta, s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți oameni și se rugau.
13 A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să deschidă.
14 Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa a alergat înăuntru și a dat de știre că Petru se află înaintea ușii.
15 Ei i-au zis: „Ți-ai ieșit din minți!“ Dar ea insista și susținea că este așa cum spune ea. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“
16 Petru însă continua să bată, așa că au deschis și au rămas uluiți când l-au văzut.