1 În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger, Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul.
2 În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!“
3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
4 Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, ei s-au dus în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru.
5 Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei pe Ioan, ca ajutor.