31 El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui în fața poporului.
32 Așadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoșilor noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea: «Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!»
34 Că L-a înviat dintre cei morți, așa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis: «Vă voi da promisiunile sfinte și demne de încredere făcute lui David.»
35 De aceea mai zice și în alt psalm: «Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.»
36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la strămoșii săi și a văzut putrezirea!
37 Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea!