39 este îndreptățit oricine crede în El.
40 Vedeți deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeți:
41 «Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți! Căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva!»“
42 În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în Sabatul următor.
43 După ce s-a dat drumul adunării din sinagogă, mulți iudei și prozeliți devotați i-au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, încurajându-i să rămână în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul următor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului.
45 Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l insultau.