16 «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi,
17 ca astfel rămășița de oameni să-L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri
18 și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»
19 De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,
20 ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli, de adulter, de animale sugrumate și de sânge.
21 Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“
22 Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas și cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas, bărbați cu funcție de conducere între frați.