19 Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s-a dus, i-au apucat pe Pavel și pe Silas și i-au târât în piața publică, înaintea autorităților.
20 I-au adus înaintea magistraților și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea! Sunt iudei
21 și vestesc niște obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“
22 Mulțimea s-a ridicat și ea împotriva lor, iar magistrații le-au sfâșiat hainele și au poruncit să fie bătuți cu nuiele.
23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să-i păzească bine.
24 Primind un astfel de ordin, temnicerul i-a aruncat în celula cea mai lăuntrică și le-a băgat picioarele în butuci.
25 Pe la miezul nopții, Pavel și Silas se rugau și-I cântau laudă lui Dumnezeu, iar deținuții îi ascultau.