1 Au trecut prin Amfipolis și Apolonia și au venit în Tesalonic, unde se afla o sinagogă a iudeilor.
2 Așa cum obișnuia, Pavel a intrat în sinagogă și, timp de trei Sabate, a discutat cu ei din Scripturi,
3 explicând și dovedind că Cristos trebuia să sufere și să învie dintre cei morți. „Și Acest Isus, pe Care vi-L vestesc eu, este Cristosul!“ zicea el.
4 Unii dintre ei au fost convinși și li s-au alăturat lui Pavel și lui Silas; tot așa au făcut și o mare mulțime de greci devotați și nu puține femei de seamă.
5 Dar iudeii au devenit invidioși și, luând de prin piețe niște oameni răi, au format o gloată și au întărâtat cetatea. Au venit la casa lui Iason și au început să-i caute pe Pavel și pe Silas ca să-i aducă afară, la mulțime.
6 Pentru că nu i-au găsit, l-au târât pe Iason și pe alți câțiva frați înaintea conducătorilor cetății, strigând: „Cei care au răscolit lumea au venit și aici,
7 iar Iason i-a găzduit! Toți aceștia lucrează împotriva decretelor lui Cezar, spunând că există un alt Împărat: Isus!“