16 Și i-a alungat de la scaunul de judecată.
17 Atunci ei l-au apucat pe Sostenes, conducătorul sinagogii, și l-au bătut chiar în fața scaunului de judecată, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta.
18 Pavel a rămas mai multe zile acolo. Apoi și-a luat rămas bun de la frați și a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila, după ce și-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse un jurământ.
19 Au ajuns în Efes, și Pavel i-a lăsat acolo pe însoțitorii lui. El a intrat în sinagogă și a purtat discuții cu iudeii.
20 Aceștia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el nu a vrut,
21 ci și-a luat rămas bun de la ei, zicând: „(Trebuie neapărat ca sărbătoarea care vine s-o țin în Ierusalim.) Dacă Dumnezeu vrea, mă voi întoarce din nou la voi!“ Și a plecat din Efes, pe mare.
22 S-a dat jos în Cezareea, s-a dus și a salutat biserica din Ierusalim și apoi a coborât la Antiohia.