2 Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Aquila, de neam din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soția lui, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Pavel s-a dus la ei
3 și, fiindcă erau de aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de constructori de corturi.
4 În fiecare Sabat, Pavel purta discuții în sinagogă și-i convingea atât pe iudei, cât și pe greci.
5 Dar când Silas și Timotei au sosit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul.
6 Când i s-au împotrivit și l-au batjocorit, el și-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neamuri!“
7 Și, după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius Iustus, un om temător de Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă.
8 Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui și, de asemenea, mulți dintre corintienii care îl auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați.