21 ci și-a luat rămas bun de la ei, zicând: „(Trebuie neapărat ca sărbătoarea care vine s-o țin în Ierusalim.) Dacă Dumnezeu vrea, mă voi întoarce din nou la voi!“ Și a plecat din Efes, pe mare.
22 S-a dat jos în Cezareea, s-a dus și a salutat biserica din Ierusalim și apoi a coborât la Antiohia.
23 După ce a petrecut un timp acolo, a plecat străbătând din loc în loc ținutul Galatiei și al Frigiei și întărindu-i pe toți ucenicii.
24 Un iudeu pe nume Apolos, de neam din Alexandria, care era un vorbitor elocvent și un bun cunoscător al Scripturii, a venit în Efes.
25 El era instruit în ce privește Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat și dădea învățătură cu acuratețe despre lucrurile privitoare la Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan.
26 A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila și Aquila l-au auzit, l-au luat acasă și i-au explicat și mai amănunțit Calea lui Dumnezeu.
27 Pentru că el voia să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioși.