41 Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor au fost adăugate cam trei mii de suflete.
42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
43 Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne.
44 Toți credincioșii erau la un loc și aveau toate în comun;
45 își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între ei, după cum avea nevoie fiecare.
46 În fiecare zi continuau să se întâlnească în același gând în Templu, frângeau pâinea acasă, luau parte la masă cu bucurie și simplitate a inimii,
47 Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoință din partea întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.